„Orice as putea sa imi imaginez in afara unei calatorii intr-un Univers fara culoare. „ (Innerko)

Culorile, atat de importante prin impactul lor, sunt folosite la nivel de stiinta in advertising, in marketing, in politica, in lansarea unor icon-uri de produs, de fashion, in arta culinara, in arhitectura etc. Se poate vorbi despre atributele simbolice ale culorilor artificiale ale materialelor in speta. In arhitectura, culorile pot fi impartite in conventionale, de influentare si culori decorative. Cand vorbim despre culori conventionale cuprindem culorile simbolice si arhitectura din antichitate ne ofera numeroase coduri simbolice. De pilda, in China ceea ce era pozitiv se reprezenta cu rosu, iar ceea ce era negativ cu galben. In Egipt, figurile umane erau rosii, natura verde, soarele galben, cerul albastru. In arhitectura bizantina apar fresce figurative, in stilul gotic culoarea era introdusa prin vitralii. In arhitectura contemporana culorile au capatat si un mesaj functional asociat cu unele tehnologii, astfel culorile sunt conventii de avertizare ale unor pericole. Dar cele mai importante progrese se semnaleaza in modul de utilizare al culorilor pentru influentarea psihologica in cadrul spatiilor arhitecturale.

Culorile participa in mod direct si intentionat in procesul definire al unui spatiu arhitectural interior cat si la nivel urbanistic. Culorile produc reactii emotionale ceea ce impune o buna gestionare a utilizarii lor.
Cromatologia sau „stiinta culorilor” este un domeniu deosebit de vast si nu il vom putea cuprinde in aceasta pagina de web-site. Totusi cream un rezumat al celor mai importante lucruri pe care avem nevoie sa le cunoastem despre culori si importanta lor in felul nostru de a trai, impactul psihologic si o multime larga de factori care sunt foarte particulari functie de fiecare persoana, loc, spatiu.
Arhitectura de interior, arhitectura constructiilor, decoratiunile, piesele sau elementele de design, accesoriile sunt, dincolo de functionalitate si forma, purtatoare de mesaj prin culoare. Culoarea imbraca textura sau materialul suport.

Conceptul cromatic este deosebit de important in orice spatiu. Este muzica pe care o auzim in surdina atunci cand pasim in interior.
Toata lumea stie ca atunci cand spui culoare te raportezi la lumina. Nu vom dezvolta subiectul din perspectiva fizica a acestuia in acest material. Ceea ce este important de luat in considerare, atunci cand lucram cu culorile intr-un spatiu, este dinamica acestora in raport cu momentele zilei si tipul de iluminare artificial ales sau existent. Cand folosim iluminatul artificial, culorile spun o poveste dimineata si o alta seara.
Obiectele si suprafetele care definesc spatiul sunt intr-o importanta conditionare unele fata de celelalte datorita culorilor lor.
Spatiul raspandeste lumina, iar forma acestuia si orientarea fata de punctele cardinale sunt strans legate de felul in care lumina se descompune in culori.
De aceea nu se poate aborda un spatiu doar din perspectiva preferintelor cromatice ale unui utilizator, ignorand situatia existenta. Nu se ignora utilizatorul, nu se sfideaza spatiul. Spatiul influenteaza utilizatorul si tocmai de aceea trebuie gasite cele mai bune metode ca sa o faca in slujba acestuia, in mod benefic.

Culorile mai sunt analizate ca mijloc de terapie. Cromoterapia fiind o ramura a medicinei alternative. Psihologia culorilor este poate cea mai importanta si este demonstrata puterea culorilor asupra organismului uman. Cumva, cunoscand psihologia culorilor se previne ceea ce cromoterapia vindeca.
De ce avem preferinte pentru anumite culori? De ce, in timp, putem constata ca iubim alte culori decat, de exemplu, preferam in adolescenta? Culorile preferate pot fi un indiciu pentru alcatuirea profilului psihologic?
Culorile ar trebui sa fie utilizate functie de context, dar si functie de starea pe care dorim sa o cream. Asadar a utiliza culorile intr-un spatiu arhitectural este mai mult decat a le combina ca intr-un laborator.
Nu va recomandam sa utilizati conventionala solutie optand pentru pereti vopsiti alb, doar pentru ca nu se da gres.

Nu neglijati caracterul unicitatii al Fiintei. Alegeti sa traiti intr-un mediu care sa va imbunatateasca calitatea vietii, chiar daca uneori este nevoie de un remediu, aparent atat de simplu : un strop de culoare.
O armonie de culori este la fel de sensibila in echilibrul ei, ca si un fir de sare intr-o reteta rafinata preparata de un bucatar sef: putin mai mult si totul este compromis.